poezii

 

pantofi mici

nu mi-am mai părăsit de mult oraşul

îi parcurg străzile în fiecare seară

vara

încălţată cu sandalele cu barete

toamna cu pantofii scîlciaţi

de care nu vreau să mă despart

primăvara cu pantofii negri de gumă

iarna

îmbrac cizmele

cu şireturi lungi

pantofii sînt extrem de mici

de dimineaţa pînă seara

mă ocup cu înghesuitul

tălpilor în sandalele de vară

în pantofii de gumă

în pantofii scîlciaţi

în cizmele cu şireturi lungi

în funcţie de anotimp

apoi deschid uşa tacticos

şi fac plimbarea dureroasă

fiecare pas e o străfulgerare

tăioasă şi surdă

pantofii sînt foarte mici

şi eu calc apăsat

mîngîind prin talpa minusculă

trotuarele şi aleile

oraşului meu

apoi mă întorc acasă

îmi eliberez picioarele

şi dorm 

iepurele de martie

astăzi l-am hrănit pe iepurele de martie

deşi gras

şi alb

era foarte înfometat

fără titlu

păpuşa

întinsă pe toracele meu

o priveam cum respiră

ceaşca albă

dezlipirea se produce lent

ca o agonie netedă

în care tulpinile tinere se înlănţuiesc de crengile bătrîne

tot ce mai am de făcut

este să torn ultima picătură de cafea în ceaşca albă

origami

mi-e frică să mă bucur prea mult

de soarele zilei de toamnă

de linia uşii atunci cînd o închid cu grijă

sau de o superbă piesă supertramp

furişată prin difuzorul radioului

o să încerc să împachetez bucuria

într-un sofisticat origami

cu o formă nebănuită

pe care o să îl admir din cînd în cînd

mă tem că fără acest origami

toate se vor sparge

sau se vor fisura

şi eu mă tem de fisuri

şi de spargeri

(printesa portocalie, Brumar, 2011) 

Am avut
o casă
cu parter şi mansardă
şi o casă veche cu ziduri crăpate,
în tocul căreia am scris odată,
demult, sunt fericită
între timp,
am zugrăvit şi
m-am mutat în noua casă,
cu parter şi mansardă
Casa cea veche e topită,
iar cea nouă s-a despicat
Mansarda levitează singură
şi e doar locul în care dorm
Acum casa nouă e
poşeta mea cea maro


 

Am căutat în recycle bin
Ce am găsit: un dop de plută
o ascuţitoare o poză un geamantan mic o harfă un
monstru care zîmbea
Am luat ascuţitoarea şi am ascuţit monstrul zîmbitor
apoi l-am legat cu o sforicică pe care o aveam în buzunar
şi l-am băgat în geamantanul mic
Apoi am cîntat puţin la harfă
Se auzea foarte frumos
Poza era o poză de demult
Nu puteam recunoaşte feţele personajelor
Erau triste.
Lîngă ele, într-un colţ, stătea o pisică
Am luat-o şi am băgat-o în dopul de plută
A mieunat
Apoi am luat mouse-ul
şi la întrebarea
are you sure you want to empty the recycle bin?
am răspuns: yes

 

Am descoperit 21 de moduri de supravieţuire
Primul e să mănînci clătite cu spanac
Al doilea e să împătureşti foarte atent faţa de masă
Şi să nu laşi nici o cută
Al treilea e să telefonezi la prieteni
Al patrulea e să adormi
Al cincilea e să mesteci orbit fără zahăr
Al şaselea e să găteşti supă de cartofi
Al şaptelea e să pluteşti într-un bazin cu apă limpede
Al optulea e să citeşti o carte frumoasă
Al nouălea e să visezi la ce a mai rămas
Al zecelea e să povesteşti tot
Al unsprezecelea e să faci rebus şi să nu găseşti
dezlegările
Al doisprezecelea e să fii foarte trist
Al treisprezecelea e să fii bucuros
Al patrusprezecelea e să ştergi praful
Al cincisprezecelea e să te speli pe cap
Al şaisprezecelea e să plantezi bulbi de lalele
Al şaptesprezecelea e să desenezi
Al optsprezecelea e să te ghemuieşti în pat
Al nouăsprezecelea e să faci facturi
Al douăzecilea e să bei apă plată şi nu prea rece
Al douăzeci şi unulea e să scrii toate astea

(Iepurele de Martie, Leda, 2008)